March 6, 2025
Manoperele cu caracter chirurgical care se pot efectua în clinica noastră presupun:
Dacă un dinte este deja compromis, trebuie să se facă o extracție. Este soluția la care se apelează în cazul în care dintele nu mai poate fi recuperat prin proceduri standard.
Tehnica se folosește și în cazul în care din dinte nu au rămas decât resturi de rădăcină sau dacă este vorba despre dinți care erup. Această procedură presupune ca dintele să fie extras din cavitate, în locul acestuia se poate face un implant dentar sau se poate construi o punte.
Regularizarea crestelor alveolare presupune netezirea substratului osos în urma extracțiilor. Această tehnică se folosește în vederea obținerii unui câmp protetic optim protezărilor ulterioare.
În cazul în care rădăcina unui dinte este bolnavă, aceasta trebuie îndepărtată cât mai repede. Dar această procedură nu se poate realiza dacă dintele doare sau prezintă infecție, ci după tratarea acestor simptome. În acest caz se apelează la rezecție apicală. În urma acestei proceduri se păstrează porțiunea de rădăcină sănătoasă a dintelui în cauză.
Pentru a putea insera implanturi dentare în spațiile edentate este necesar să avem un volum osos suficient. De cele mai multe ori acesta trebuie suplimentat prin augmentări osoase cu biomateriale diverse sau prin tehnici de sinus lift ce presupun ridicarea membranei sinusului maxilar.
Toate aceste proceduri se fac sub anestezie locală deci nu sunt dureroase.
O clinică dentară ultra-modernă, cu aparatură stomatologică de ultimă generație, unde calitatea și complexitatea serviciilor sunt cuvintele de ordine